Nurse Call Systems – soluția ideală în domeniul medical

Sistemul medical reprezintă unul dintre pionii esențiali într-o comunitate, fiind cel la care apelăm cu toții atunci când sănătatea noastră este ușor șubredă.

Comunicarea între medici și pacienți sau asistente și pacienți este foarte importantă, iar dacă te ocupi de managerierea unui spital privat, și îți dorești să oferi celor care îți trec pragul cel mai bun tratament, nu ezita să investești într-un Nurse Call Systems: https://www.helinick.ro/solutii/comunicatii/. Prin această soluție, facilitezi accesul pacienților la personalul medical, mai ales în situații critice. Află, însă, principalele elemente, pe care să le știi despre acest sistem din rândurile de mai jos!

Nurse Call Systems – care este rolul său?

Activitatea dintr-un spital nu se oprește niciodată, iar prioritizarea cazurilor este esențială și poate chiar să conducă la salvarea de vieți. Acesta este motivul pentru care sistemul de apelare a asistentelor medicale a fost dezvoltat: pentru a ajuta pacienții să ceară ajutorul personalului medical în timp util, mai ales în cazul unei situații critice.

Un Nurse Call Systems este absolut necesar în spitalul pe care îl manageriezi, dacă vrei să duci grija pentru pacienți la un alt nivel. Pe lângă faptul că cei ce trec pragul spitalului se vor simți mult mai confortabil, știind că au la dispoziție această soluție, personalul medical va putea prioritiza mult mai bine cazurile de care se ocupă.

Din ce elemente este format un kit?

Fiecare sistem, pe care îl ai la îndemână este format din:

  • butoane de apelare cu fir flexibil, pe care le pui la dispoziția pacienților. Practic, ori de câte ori pacienții se simt rău sau au nevoie de ceva, prin simpla apăsare a unui buton informează personalul medical. Acest sistem este cu atât mai eficient pentru pacienții care sunt imobilizați la pat și care nu au capacitatea de a se deplasa singuri;
  • un receptor fix, care poate avea indicare luminoasă ori sonoră – acest echipament anunță personalul medical unde trebuie să meargă și ajută asistentele să își eficientizeze și să își prioritizeze activitatea.

Detalii tehnice de care să ții cont

Puterea de emisie este foarte importantă, la fel ca și distanța de transmisie. De exemplu, puterea de emisie poate porni de la 20mW și reprezintă cât de puternic este kitul, iar distanța de transmitere variază și reprezintă cât de mare poate fi distanța dintre butoanele de apelare și receptori. Așadar, înainte de a face o investiție, studiază aceste 2 elemente și pune-le în balanță cu modul în care spitalul este amenajat, pentru a lua cea mai bună decizie.

Beneficiile utilizării unui sistem de tip Nurse call

Avantajele pe care ți le asigură un sistem modern de apelare rapidă a asistentelor sunt numeroase, iar dintre cele mai importante, amintim:

  • comunicarea dintre pacienți și asistente devine mult mai ușoară;
  • personalul medicală își poate prioritiza mai simplu activitatea;
  • kitul este simplu de folosit;
  • pacienții nu trebuie decât să apese pe un buton, pentru a chema asistentele;
  • distanța de transmisie variază, oferindu-ți posibilitatea de a alege cel mai bun kit, în funcție de felul în care este amenajat spitalul;
  • sistemul poate fi folosit, de asemenea, și în centrele de bătrâni, acolo unde seniorii se pot confrunta oricând cu sigurații neprevăzute, neplăcute.

Helinick.ro îți propune să faci un pas mai aproape de viitor, cu ajutorul unor sisteme moderne. Fie că te ocupi de administrarea unui spital și vrei să eficientizezi munca personalului medical, fie că administrezi o clădire de birouri, astăzi ai la dispoziție echipamente moderne și eficiente. De la Parking Management Solutions de aici, până la sisteme de pontaj – pe toate le poți descoperi online!

Date de contact:

Email: office@helinick.ro

Telefon: +(4021) 404 44 44, +(4021) 404 44 00